Se apropie Sarbatorile

A mai trecut o saptamana, suntem deja la sfarsitul lui noiembrie, daca nu as vedea calendarul nici nu as putea crede. Cand ma gandeam la decembrie, in mintea mea era ceva: ohoho mai e pana atunci. Mai e timp sa cumparam cadouri, sa planificam evenimente, sa cumpar rochia de seara si pantofii pentru Revelion. Si la servici am cateva comenzi importante de livrat in decembrie, dar nu imi faceam probleme. Timp aveam destul, deodata nu mai e. S-a scurs parca printre degete, cred ca m-a vrajit Sf. Neculai cu ai lui mii de ucenici negri pe care ii cheama Piet. "Piet cel negru''. Piet si Pieta sunt zilele astea bucuria copiilor. Impart bomboane pe strazi, merg pe la scoli, fac gimnastica impreuna cu copiii, fac nazbatii, se urca pe acoperisuri, sunt neastamparati si de nestavilit in giumbuslucurile lor. La televizor si pe internet fac furori cantecele si filmele cu mosul cel batran si ajutoarele lui. Intoxicare s-ar putea numi. Saptamana viitoare va fi finalul culminant. Si copiii in asteptarea serii de 5 decembrie, in loc sa fie mai cuminti, parca se obraznicesc pe zi ce trece, sunt hiperactivi si mai brutali.  Iar lista de cadouri dorite se lungeste in fiecare zi, daca s-ar putea, sa le aduca mosul tot magazinul, tare bine ar fi. Stau si ma intreb ce ar face cu atatea jucarii, ca pana la urma tot in fata TV-lui si calculatorului ii gasesc. Poate ar fi o idee sa ii cer si eu mosului un calculator nou, numai pentru mine, ca am ajuns sa ne batem ca chiorii. Si TV-ul e o problema, desi avem doua. :)
In fine, si vremea pare ca se va schimba radical, ne asteapta zapada si gheata, temperaturi scazute deci, brrrr. De ar trece mai repede si iarna asta si macar de ar fi un pic mai blanda cu noi fata de anul trecut. Macar.
Deci da, timpul trece pe negandite, tb sa profitam de fiecare clipa, de aceea mi-am facut si eu un mic cadou. Sa ma duc sa imi vad prietenii. De-abia astept. Pe curand!

Tacere

Saptamana asta nu mai bloguiesc, am lasat-o mai moale, m-am imbolnavit de o boala a copiilor, care cand o faci ca adult, e naspa. Stau acasa, nu merg la munca, hmm, parca nu imi pare rau. Cu exceptia faptului ca nu pot dormi noaptea. Astept sa ma fac bine mai repede ca maine seara ma asteapta o seara dansanta pe muzica salsa. Numai ca eu nu stiu sa dansez salsa. Oi vedea ce oi face. Oare de ce oi fi luat bilete? Asa ca sa mai ies din tipare. Sper sa imi placa muzica lor. Ma duc cu doua gagici, una dintre ele e soacra-mea. Ha, ha. E cadou de ziua ei. Sunt curioasa ce o sa iasa!

Nenea doctorul

Deci m-am lamurit si cu doctorii de aici, or fi avand ei sist medical mult mai bine pus la punct fata de noi, dar cand ai nevoie de un medicament, sau ai o problema medicala, e tare greu, ca nu te programeaza imediat. Tb sa astepti pana apare primul loc liber, iar asteptarea depinde de cat de bine a inteles asistenta problema ta. Care asistenta e de fapt mai mult o receptionista, ca se ocupa mai mult de programari si telefoane si nu de bolnavi. Daca ei i se pare ca nu e grav, sanatate, poti sa te urci pe pereti ca tot degeaba. Dar ce se intampla cand doctorul tau e in concediu? Atunci ti se pune la dispozitie o lista cu inlocuitorii si descurca-te tata. Ii iei la rand: care raspunde primul, care are nume mai pompos, fiecare isi alege criteriul. La mine s-a intamplat ca am sunat pe unul din ei, mi-a raspuns o tipa care m-a pus in asteptare de vreo 6 ori, mi- spus ca va discuta problema mea cu dr si sa revin dupa-amiaza cu un telefon. Cand am revenit mi-a spus ca a trimis reteta mea la farmacie si sa ma duc sa ridic pastilele. Cand ma duc la farmacie aflu cu stupoare ca nu exista nici o reteta. Si deci a doua zi o iau de la capat. Sun iar la asistenta medicului meu de familie. Dar ce te faci daca a cazut internetul, reteaua? Toata informatia medicala e stocata intr-un sistem la care ea nu se poate conecta. Deci imi zice: imi pare rau, mai sunati o data la asistenta care v-a 'ajutat' ieri. Parca as trai un film de groaza. Ii zic cu lacrimi in ochi, cum m-a ajutat cucoana, ca nu m-a ajutat deloc. Zice, asta e regula, tb sa suni din nou acolo, ca acum nu mai ai voie sa suni la alt medic.  La naiba mi-am zis, si asa nu le merge internetul, ce imi pasa de regulile lor, de ce sa sun la acelasi imbecil, si asa nu pot verifica ei ce fac eu, deci putin imi pasa de regula lor. Dupa vreo alta ora reusesc sa dau de un medic adevarat care ridica, culmea, receptorul. Ii explic problema, ma consulta prin telefon si imi zice sa ma duc sa ridic reteta. Ii explic ca sunt la servici si il rog daca poate sa trimita reteta la o farmacie din orasul unde lucrez, ca sa nu mai fac cale intoarsa 20 km sa ridic o hartie. Omul e prietenos si dispus sa ma ajute. Ii caut repede prin google un numar de fax de la o farmacie din apropiere (ca internetul la ei tot nu mergea), inchid si radiez de fericire: am reusit! Cand ma duc la farmacie, cuconita face ceva probleme, ca cica e bine sa iau medicamentele numai de la farmacia mea. Adica cum? Si daca sunt in alt oras? Mai imi cere niste date suplimentare, numere de telefon, numele de fata, nu stiu ce face cu ele, dar ma rog sa se sfarseasca mai repede si sa imi dea afuristul de medicament. M-am tampit eu sau s-au tampit ei? Ce-i cu atata control? Unde o sa ajungem? Ma consolez cu gandul ca problema mea e minora. In farmacie erau cateva cazuri de oameni cu adevarat disperati. Disperati ca facusera alergie de exemplu la un medicament care inlocuise un altul folosit cu succes ani de zile, iar acum din cauza crizei, nu se mai dadea compensat. Produsul nou avea chipurile aceleasi proprietati cu cel vechi, numai ca nu era tolerat de pacient. Pacientul nervos, farmacista neputincioasa. Cine rezolva problema? Cine suna pe cine? Bietul om va fi pus iar pe drumuri. Si mai pui pe deasupra, ca el ar fi fost dispus sa plateasca numai sa i se dea medicamentul lui. Dar nu, daca cel nou nu ii prieste, atunci e indreptatit sa il primeasca pe cel vechi gratuit, dar pt asta tb sa se schimbe hartiile si specialistii sa isi puna parafa. Mama ei de criza! Langa mine, alta cucoana nemultumita. Voia un medicament produs numai de o anumita firma, dar medicul scrisese doar numele medicamentului si nu si al producatorului. Deci medicul tb sa aiba grija pe viitor, altfel se isca confuzie. Problema pare ca va fi rezolvata relativ usor.
Sa speram ca in cazul meu, medicamentul o sa imi priasca, desi pana acum nu mi-a dat decat somnolenta. Sa speram, altfel tb sa reiau ciclul de mai sus si nu am nici un chef. Vorba ceea, numai la doctori sa nu ajungi! Sanatate la toata lumea, mancati si traiti cat mai sanatos!

Cumparaturi pe internet

In ultimul timp m-am tot uitat pe magazine care vand produse online. Acum mai orice firma care se respecta are si sectiunea online, ba mai mult, produsele online difera de ceea ce se gaseste in magazine. Chiar nu inteleg de ce, pentru ca e mai usor sa probezi marfa ca sa te hotarasti. In lumea virtuala, dai click pe produs, iti apare un manechin cu fata cu spatele, poti da zoom pe diferite puncte, sa iti faci o idee de structura materialului. Apoi alegi o marime, dai click si adaugi produsul in cosul de cumparaturi, faci plata orbeste si astepti nerabdator sa iti vina pachetul. Uneori se mai adauga costuri de transport, dar de, ai salvat costul parcarii, in cazul ca te-ai fi dus cu masina in oras plus benzina. Zilele trecute m-am hotarat sa ma risc, ca pana ajung eu la magazine se face decembrie, si am comandat cate ceva. Sunt chiar curioasa daca o sa mi se potriveasca, daca nu le trimit inapoi, nu-i bai, mai astept cateva saptamani si sper sa imi recuperez si banii. Dar poate nu e cazul. Sper sa imi vina rochia pe care am de gand sa o port la revelion.
In ziua de azi, cautam sa ne usuram viata, sa facem cat mai multe stand in fata calculatorului, inlocuim cititul cartilor cu lectura articolelor pe internet, cautam orice informatie pe net si nu in dictionar sau enciclopedie, cumparam masini, case, haine, pantofi, carti, jucarii,  muzica cu un singura click. Pare usor, si totusi...oare unde vom ajunge cu atata internetizare?

Slim belly

Fiind zi de luni, am zis sa incep saptamana cum se cuvine cu un pic de sport. Mi-a intrat in cap ideea ca trebuie sa mai dau jos cativa cm in jurul burticutei. Si cum la noi exista de toate pentru toti, mi-am facut abonament la slim belly. Adica faci sport timp de 30-40 min, cu o centura calda in jurul taliei. A fost sublim, mai ales ca mie imi era taree frig ( azi au scazut temperaturile binisor si mi-am scos geaca de iarna din dulap). Exercitiul tb facut de trei ori pe sapt, 12 sedinte. Ideea e ca ritmul cardiac sa se situeze undeva in jurul valorii de 65. Adica nu trebuie sa te extenuezi ca sa arzi grasimi, ci sa faci miscare la modul relaxat. Mi s-a explicat si spun asta tuturor celor interesati, ca daca pulsul e peste 120, atunci se ard mai putine grasimi si se pierd mai multi carbohidrati. Deci ideal este sa mentii pulsul scazut, atunci se ard cel mai bine grasimile.
Asta e despre mine, sunt curioasa sa mai aud ce ati facut voi!

Sf Mihail si Gravil

La Multi Ani tuturor celor care isi aniverseaza azi ziua numelui si in special un La Multi Ani din suflet mamei mele care are azi o dubla aniversare: nume si ani!
Multe flori, pupici si sa te bucuri de fiecare clipa!

Numai daca aveti rabdare, se asculta cu casti - Re:

Am inteles ca fisierul audio nu merge, deocamdata nu stiu ce optiuni sunt pentru a adauga fisiere audio pe blog.

Numai daca aveti rabdare, se asculta cu casti

http://www.trilulilu.ro/mdegraaff/98181e95445031

In materialul alaturat Alyssa citeste un fragment in romana din cartea 101 dalmatieni. Romana este de neinteles cand e citita dupa regulile foneticii olandeze. Eu am ras de m-am tavalit. Daca nu se intelege, va traduc.

Personaje care apar in fragment: Pongo ai Perdita, sergentul Tibs, catelusii, Roger si Anita, Cruella de Vil. Suntem in momentul in care catelusii sunt furati si dusi la un conac mai vechi iar parintii lor, Pongo si Perdita pleaca sa ii caute.

Multumiri

Buna la toata lumea,

As vrea sa multumesc tuturor celor care au citit ce am scris si mi-au trimis comentarii incurajandu-ma sa continui cu scrisul. Cer scuze daca unele mesaje au o nuanta ceva mai melancolica, dar nu vreau sa credeti ca ma simt trista. Au fost poate momente (destul de multe) si inca mai sunt, in care ma simt sa zicem mai singura sau mai abatuta, confuza sau neinteleasa, dar in mare parte, zic eu ca am reusit sa ma adaptez cat de cat si ca totul este spre bine. Ma bucur ca unele mesaje v-au distrat, ca o prietena mi-a scris ca ii place sa inceapa ziua citind ce am mai scris pe blog, intr-un cuvant ma bucur ca va simt aproape de mine si ca pot sa postez pentru voi ultimele intamplari din viata mea.  

De aici din tara Lalelelor va sarut dulce!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

KISS YOU!

Descoperire

As vrea sa notez ziua de 1 noiembrie in jurnal. A fost o zi de toamna cenusie, zi dedicata mie treburilor casnice si convorbirilor telefonice. Ei bine aceasta zi ma va face intotdeauna sa zambesc cand imi voi reaminti, prin simplul fapt ca fetita mea a facut o descoperire uluitoare. Cum eram noi parintii si ei copilutii de 4 ani la piscina unde tocmai avusesera ora de inot, si cum toti erau ocupati sa isi caute hainele aruncate peste tot, ea se duce la primul baietel pe care il vede si ii zice: Tu ai cuc! Apoi se intoarce catre mine si imi spune: Collin are un cuc mic, dar Fabio are un cuc mai mare, nu-i asa mama? Apoi, multumita de descoperire mai baga capul si prin celelalte cabine unde erau baietei ca sa vada aparatul in dotare. Eu radeam de inocenta ei si speram sa nu o ia nimeni in serios.
Ma intreb cum voi reactiona peste 20 de ani???

Dilema

Ieri, zi de duminica, zi  in care o data pe luna sunt magazinele deschise (joepie!!!), deci ieri am fost la shopping. La shopping pentru mine, dar cu toata familia. Adica EU, Eu aveam de gand sa imi cumpar o rochie pe care o vazusem pe net, pe un site si nu indrazneam sa o cumpar pentru ca nu stiam ce masura sa aleg. Asa ca mi-am zis, ma duc in oras, probez rochia acolo si am scapat de dubii. Dar...bineinteles ca exista mereu un dar, din pacate, magazinul nu vindea toata colectia, asa ca am cam ramas cu buza umflata si cum nu mi-au picat ochii nici pe alte articole pentru mine, m-am uitat asa intr-o doara si la raionul de copii, ca de, am doua fete. Dar lor le cumparasem deja destule, acum era randul meu, venisem doar pentru mine. Si totusi, avea sa mi se dovedeasca ca nu era asa. Cum puteam sa plec fara cele doua rochite, una mov si una neagra, din tafta lucioasa, cu dantele si jupon pe dedesubt, mai ales ca se apropie Craciunul, Revelionul, ocazii speciale la care tb sa pui pe tine ce ai mai bun? Iar rochitele le veneau atat de bine, parca se transformasera in doua mici zane. Le si vedeam cum vor radia de bucurie cand se vor imbraca cu ele, ce mandre vor fi!!! Pentru a nu stiu cata, mia oara, am plecat pentru mine si am cumparat pentru ele. Deci eu nu inteleg, de ce? De ce plec mereu cu gandul la o rochie ochioasa sau mai stiu eu ce si ma trezesc ca colind magazinul H&M, raionul copii si pierd ore intregi uitandu-ma, admirand, potrivind haine? De unde si pana unde? Si nu vin niciodata acasa fara un nimic, un sticker, o prostioara, un dres, ceva care sper eu sa le faca bucurie. 


De altfel si la magazinul de jucarii, as face popasuri lungi daca s-ar putea si ma gandesc mereu, Doamne, daca as fi eu acum copil, cum m-as mai juca cu toate alea, TV nu mi-ar trebui, poate nici mancare, numai sa am minunatiile astea. Acasa seara, ma trezesc ca adorm in mana cu catalogul magazinului de jucarii in loc de cartea pe care imi propusesem sa o citesc. De as putea lasa la o parte curatenia, cumparaturile, mancarea, serviciul, de as putea sa ma imbrac in printesa si sa ma joc cu papusile sau sa construiesc un palat pentru ele, ce bine ar fi. As face o vraja mica si totul s-ar face singur, banii mi-ar creste in portofel si tot asa. 


Uite cam asa am trecut de la una la alta, de fapt nici nu stiu ce vreau sa spun, de fapt doua lucruri diferite. Unul: ca sunt mama a doi copii si doi: ca ma simt si eu tot un copil. Ce daca am 34 de ani si vanzatoarea de la cosmetice imi recomanda o crema de fata pentru piele matura? Important e cum te simti in interior nu? 

TOP TOP MINI TOP

In topul celor mai faine lucruri care imi plac se regasesc:

1. ordinea, curatenia locurilor publice si private, peste tot vezi strazi curate, parcuri ingrijite, gradinile oamenilor sunt puse la punct pana la ultimele detalii si arata ca niste mici parcuri naturale.

2. pe locul 2 cred ca am sa pun branzeturile olandeze, au un gust sublim si nu ma pot lipsi de ele;

3. Doamne da-mi inspiratie sa gasesc si punctul trei, ah, cred ca stiu: faptul ca nu trebuie sa dau ciubuc, mita sau mici atentii la nimeni si in nici o situatie. Nu ca inainte as fi dat prea mult (situatiile sunt putine la numar pt ca nu am fost niciodata adepta sistemului), dar ma gandeam mereu, sa dau sa nu dau, daca dau cat sa dau si tot asa. Am scapat de acest stres inutil si de acest sistem neperformant si inegal de cumparare a atentiei. 

4. Atractii turistice nenumarate si la distante relativ mici. Locuri de joaca pentru copii, gradini zoologice, nu mai zic, ce n-as da sa fiu in locul lor. Eu am vazut primul parc de distractii in Austria cand aveam 14 ani cred. Poate mai mult, nu mai stiu. 

Va continua!       

Limba olandeza

In acest weekend am citit ceva care m-a distrat enorm si de aceea vreau sa va impartasesc si voua (nu ca ar avea vreo legatura cu modul in care mi-am petrecut weekendul):

"Limba olandeza nu e o limba, ci o boala a gatului!'' cica ar fi spus la un moment dat Tom Meyer, un comentator la un post de radio. Nu stiu cine e acest Meyer si cu ce ocazie a spus acest lucru, dar exprimarea mi se pare foarte sugestiva.
Adevarul e ca acelasi lucru simt si eu in fiecare seara, dupa ce citesc din cartile de povesti, povestea de seara pentru micuti, simt nevoia sa pun mana la gat si sa nu mai spun nimic in urmatoarea ora. Atat de ostenita ma simt. Si nici macar nu pot sa scot sunetele gajaite la calitatea ceruta, dar totusi...Si cand te gandesti ca este considerata una dintre cele mai bogate limbi din lume cu un vocabular de circa 350.000 cuvinte. Doamne, trebuie sa imi cumpar (oare cata?) extra memorie cerebrala pe care sa stochez atata informatie. Nici in 10 vieti nu voi reusi.

TOP ENERVANT!

Azi, pe cand eram in masina si ma gandeam ca e mijlocul saptamanii deja si ca mi-as dori sa fie weekend, mi-a venit ideea sa scriu despre cele mai enervante lucruri de aici din Olanda, asa ca sa ma distrez putin. Si iata ce a iesit:
TOPUL CELOR MAI ENERVANTE LUCRURI:
1. Aglomerarile de masini - asa numitele ''file'', este fenomenul intalnit zilnic, chiar si in weekend, super enervant, mai ales daca te gandesti ca au niste sosele / autostrazi atat de bune calitativ
2. ploile - din ce in ce mai multe si mai dese, probabil  ca efect al incalzirii globale; schimbari in bine nu se prevad
3. restrictiile de viteza pe autostrada si pe anumite portiuni de drum - degeaba ai autostrada daca mergi tot cu 80
4. zonele cu timp redus de parcare  - zone cu jumatate ora timp de parcare, juma de ora care trece cat ai zice peste; in plus trebuie sa mai ai in masina si un disc care sa arate ora la care ai venit.
5. asa numita zgarcenie olandeza - sau ''kijken kijken niet kopen''
6. limba - mai de cacat decat asta, nu imi pot imagina
7. faptul ca nu vezi oameni pe strada
8. faptul ca magazinele sunt deschise numai pana la 17.00
9. se transmite prea mult fotbal la televizor - m-am intoxicat de acum (adaugat ulterior)
10. prea multa reclama, hartie irosita degeaba, carduri speciale de bonus la toate magazinele si inevitabila intrebare a vanzatoarei: aveti cardul magazinului nostru?; mi-ar trebui un portofel urias si o poseta si mai mare; (adaugat ulterior)

si multe altele, voi continua lista pe masura ce imi voi aminti cate ceva

urmeaza topul opus, al lucrurilor care imi plac aici in Olanda. Dar pt asta am nevoie de mult mai mult timp de gandire.

O zi buna

Toamna in padure si in gradina

Azi a fost o zi numai buna de plimbat in padure si de admirat natura. Fetele s-au oprit la fiecare trunchi de copac iesit in cale pentru a face exercitii de echilibru. Am respirat cu nesat parfumul specific padurii de conifere si ne-am promis sa facem mai des acest lucru. Nu mai trebuie sa zic ca padurea era  plina de vizitatori, toata lumea parca a avut aceeasi idee ca si noi. La fel si restaurantul din apropiere era plin pana la refuz, iar chelnerii de-abia faceau fata comenzilor. Ne-am primit ciocolata fierbinte dupa un timp de asteptare de 20 minute dar a meritat. O iesire din asta te deconecteaza, te obliga sa privesti in jurul tau si sa simti natura.
Saptamana viitoare se anunta numai ploi, se pare ca azi a fost ultima zi cu soare din aceasta toamna. Sper ca si voi va bucurati de toamna la fel ca si mine. O toamna frumoasa la toata lumea!

ANUNT!

Cu mandrie vreau sa anunt ca virgula copila noastra si-a luat intr-un final diploma de inot categoria A - adica nivel de baza. Am avut mult de furca pe tema asta, multe luni la rand, pt ca domnisoara pur si simplu nu avea chef si invoca mii de motive, dar dupa jumatate de an de pauza, a revenit la sentimente mai bune si acum inoata de placere. Mai mult, vrea sa isi ia si diploma B - nivel avansat. Bravo Alyssa!

Corfu 2010

Buna dragi prieteni, a trecut o saptamana decand m-am intors din vacanta! Doamne ce bine a fost, superb, magnific, de vis, UN VIS! Atasez si poze sa nu ziceti ca mint :), peisajele m-au cucerit total, ba mai mult am aflat ca nu departe se afla si laguna albastra, unde au avut loc filmarile la binecunoscutul film. Din pacate nu a fost timp sa vizitez acel loc, am avut in fiecare zi program de tenis, 2 ore pe zi lectii. Deci a fost o vacanta activa, am facut multa miscare, mai multa miscare decat intr-un an intreg. Tot pentru un an intreg am mancat si paste, la pranz si seara cate 2 portii, sa imi ajunga. Delicios. Mai aveau si un pepene rosu foarte bun, eu aici in Olanda nu am mancat pepene rosu de trei ani, la noi e o raritate, il cumperi la felie, si nu la kil.
Saptamana a trecut repede si pe nesimtite, au ramas doar amintirile placute. Am avut un grup foarte fain si de gasca, ceea ce a fost de bine, am vorbit si am ras iarasi pentru tot anul, asa ca bateriile sunt oarecum incarcate, cel putin pentru urmatoarele 2 saptamani sper :) ca un an nu o sa ma tina. De, ce ti-e si cu bateriile astea, nu s-a inventat inca vacanta Duracell, pacat!

Intoarsa la servici, m-au asteptat teancuri de comenzi care m-au tinut calda toata saptamana, uff, iata ca e vineri si teancurile tot teancuri au ramas, lipsesc si eu o saptamana si gata am pierdut controlul. Tb sa recuperez la greu, sa muncesc si mai mult, programul mi se blocheaza iar de cinci ori pe zi, poate doar gandul la urmatoarea vacanta sa ma faca sa raman optimista, sa sper ca candva va fi mai bine. Acum pozele si v-am pupat!  

Weekend

Salutari la inceput de saptamana. Sunt multumita ca a trecut weekendul si in sfarsit am reusit sa merg la shopping. Eram asa de frustrata ca nu reuseam niciodata. Recunosc ca am beneficiat de ajutor si am reusit sa le pacalesc pe fete. Prin centru (in Dordrecht) le puteti vedea pe Alba ca Zapada, Mica Sirena, Aladin, Jasmine si piticul cu limonada. In pofida vremii nabadaioase, mi-am luat inima in dinti si m-am aruncat in masina spre inima targului. Samabata pe la pranz. Era o aglomeratie de nedescris. Lipsa locurilor de parcare. Am asteptat 20 minute ca sa pot intra intr-un garaj. Dar in fine, am ajuns si in centru, unde se tinea si piata saptamanala. Fetele au tabarat pe mine, unde e alba ca zapada, unde e mica sirena? Am dat rotocoale pietii, pana intr-un final am vazut un cort pneumatic plin de copii. Aha, acolo tb sa fie. Toate personajele povestii erau intr-adevar. Cel mai frumos era ca in spate era chiar un magazin cu haine de copii, si in timp ce fetele se uitau pe geam cum mica sirena facea baloane, eu am putut sa le aleg cateva hainute. Haios a fost, ca la un moment dat se plimba Alba ca Zapada pe acolo cu un cos plin de mere, fetele au primit cate un mar de la ea iar cea mica a venit imediat sa imi spuna ca ea nu vrea marul, ca poate e vrajit. Cam asta a fost sambata, duminica a fost iar zi de shopping, dar pt mine. Mi-am ales niste cizme inalte cu blana sa nu mai sufar de frig si iarna asta. Si apoi cu pusculita goala, am mai stat putin la terasa sa ne bucuram de minunea de soare care se juca dea v-ati ascunselea. Apoi fuga la aniversare, iar seara mi-am facut de cap intr-un tapas bar.
Astept sa treaca sapt sa pot pleca in mini vacanta, sa ma relaxez si sa citesc.  

La Multi Ani OANA!

Oana, iti urez si pe aceasta cale La Multi Ani din suflet, tot ce iti doresti, toate bucuriile din lume sa le traiesti si toate visurile sa ti se implineasca. Pacat ca esti atat de departe si nu putem sarbatori. Poate la anul.

Pupici multi

Travie McCoy: Billionaire ft. Bruno Mars (LIVE ACOUSTIC)

Ma trezesc tot mai des dimineata cu acest refren in cap, oare de ce? Sa imi pice asa o caruta de bani din cer, sa nu mai trebuiasca sa muncesc pentru altii. Sa fiu libera sa incerc ceva pe cont propriu, sa calatoresc in toata lumea pe yahtul personal, sa duc o viata asa cum ar spune italienii a la ''bel far niente''. Hm, cred ca sub sub influenta cartii pe care o citesc acum, sau poate o fi vreun semn prevestitor. Cati oameni pe lumea asta nu se trezesc oare cu acelesi ganduri dimineata, sa le pice ceva din Cer fara sa trebuiasca sa faca nimic pentru asta. E rusinos? Poate ca da, dar daca da, oare de ce gandim cu totii la fel si ne place sa ne inchipuim ca conducem avionul sau iahtul personal. Oricum, luata la propriu, sansa e foarte mica sa cada norocul tocmai pe capul nostru, si totusi in acelasi cap, aceeasi sansa pare surprinzator de mare. Lozul castigator pare la indemana tuturor, trebuie numai sa completezi niste numere. Ce e asa de greu? Floare la ureche. Visare placuta in continuare!

Weekend

Aproape ca nu m-am putut trezi azi dimineata, atat eram de secata de puteri. As numi-o coma de weekend. Dupa o saptamana de lucru ma simt de parca ar fi trecut trenul peste mine. Fiica-mea s-a trezit de la 6, ii cazuse plapuma pe jos si a inceput sa planga, apoi nu a mai putut adormi. Eu am ramas in pat pana la 11 si m-am umplut de somn. Cand am ridicat jaluzelele, minune mare: razele soarelui s-au rostogolit in camera orbindu-ma. Parca s-a facut lumina in sat, dupa cum se spune, dupa atatea zile ploicioase.
Ziua si-a urmat cursul cu obisnuitele cumparaturi de weekend facute nu de mine ci de sot, si intrebarea fireasca '' ce facem azi''?. Pe la 2 am plecat la drum avand in minte cateva idei despre unde am putea merge. Ne-am oprit intai la o fabrica de paine, unde era zi deschisa. Lumea se ingramadea la portile unitatii atrasa de baloane si de mirosul de paine cald. Am primit explicatii despre facerea painii in timpurile moderne si nu numai. Tot in cadrul aceleasi unitati se mai dadeau demonstratii pe viu despre cum se face o pizza gustoasa iar intr-un alt colt puteai face cunostinta cu creatorul / producatorul unor bomboane de ciocolata" "Choco L'amore''! Doamne cat de bine suna. Dragostea mea pentru ciocolata este enorma, chiar si de la distanta se pastreaza tot vie si pura. M-am hotarat sa ma abtin de data asta si sa aman dorinta pentru perioada sarbatorilor. Aveau chiar si o sticla de sampanie, in dimensiunea reala, toata de ciocolata, asezata frumos intr-o cutie de lemn. CE cadou superb, sa te imbeti cu ciocolata!!! Pentru copii mai exista o atractie, decorarea unui mini tarte cu frisca si briz brizuri. Incantati ca ne-au dat tarta la pachet, de fapt doua, cate una de caciula, de copil, am plecat mai departe la urmatorul punct de atractie. Acesta era de fapt un magazin de pantofi care anunta ceva reduceri in acest weekend cu ocazia festivalului portului. Dar dat fiind faptul ca era festival, totul era incercuit si nu am putut patrunde cu masina, asa ca am lasat-o balta. O sa ma uit pe site-ul lor sa vad ce am ratat.
Mai aveam pe lista un ultim punct: un club de baschet unde joaca nepoata-mea si-a sarbatorit azi 25 ani de la infiintare. Ocazie cu care au organizat un fel de serbare campeneasca. Pentru copii erau suficiente distractii, saltele de sarit, casute, aruncat cu mingea la cos precum si diverse jocuri din batrani cu obiecte de lemn. Pentru mine astfel de ocazii sunt doar un mod de a petrece timpul stand si cascand ochii la oameni pe care nu ii cunosc (cu exceptia catorva membri pe care i-am intalnit la ocazii de familie), ascultandu-i cum sporovaiesc neincetat, pe diferite voci si tonalitati.  Nu pot decat sa asemui toata vorbaria aia cu zumzetul unui roi de albine care vine si pleaca si iar vine. Singurul lucru la care ma gandeam era cand oare vor incepe sa serveasca mancarea aia de fast-food ca sa pot in sfarsit sa plec acasa. Cu tot soarele de afara imi cam inghetase fundul pe piatra cea rece. In sfarsit minunea s-a produs, pe masa s-au insiruit hamburgherii, crenvurstii si frigaruile de pui, painicile si sosurile. Am mai jucat un joc de fotbal la aparat si apoi satisfacuti, am plecat spre casa. 
Maine e inca o zi de weekend, zi importanta de fotbal (joaca Ajax cu Feynoord - 2 vesnici rivali) si zi de vizita si gratar la niste  fosti colegi de studiu ai lui Ruben, oameni pe care nu i-am mai vazut de vreo 2 ani. Dar se pare ca aici in Olanda nu e asa o problema, conteaza doar sa continui sa te vezi, chiar daca intalnirile nu se produc des si cu regularitate.
Cam atat pentru azi, ma gandesc sa scriu in zilele ce urmeaza despre nenumaratele lucruri care aici sunt diferite fata de Romania. V-am PUPAT!     

Suflet de toamna sau de la MOV la GRI

Imi amintesc timpurile cand eram la scoala in clasele I-VIII. A trecut ceva vreme de atunci dar tot mai reusesc sa ma vad asa cum eram atunci, un copil timid, retras, constiincios. Mai ales in ceea ce priveste scoala. Si la scoala aveam ora de compunere, ora de chin pentru mine. Tema de casa: scrieti despre iarna, de exemplu. Doamne ce greu imi era. Imi lua ore intregi pana sa pot scrie o introducere, un cuprins si o incheiere. Cand m-am mai marit un pic, m-am mai desteptat si mi-am scos citate despre fiecare anotimp in parte despre care trebuia sa scriu. Si in fiecare an tema se repeta bineinteles si atunci nu trebuia decat sa scot caietul de anul trecut si sa recopiez compunerea, facand doar schimbari minuscule. Compunerea cu tema iarna incepea cam asa: ''Iarna. Copaci de zahar, camp de cristal, iaz de oglinda ...etc''. Mai mult nu puteam sa imi imaginez.
Weekend-ul trecut mi-as fi dorit sa scriu cateva randuri, dar nu imi venea in minte decat un singur refren: ''Ploua''. Sau: ''Ploua marunt si neincetat''. Sau ''Imi ploua in suflet''. Cum sa scap de aceste cuvinte posomorate, bacoviene, de unde sa gasesc resursele sa dau o nota vesela mesajului meu? Oricat as fi incercat, ma afundam din ce in ce mai mult si la fel ca in anii de scoala, ma invarteam in jurul acelorasi cuvinte. Pana la un moment dat cand, paharul s-a umplut si s-a revarsat. Ploaia de afara s-a transformat in lacrimi. Lacrimi de neputinta, de plictiseala, de gol. Am avut atunci norocul sa dau peste persoana potrivita. Mi-a spus asa: sa pun gandurile rele pe o hartie si apoi sa distrug hartia. Sau sa imi imaginez ca sunt intr-un cocon si ca nimic nu ma poate atinge. Sa imi caut linistea in lucruri simple, sa creez structura, sa nu mai mai crispez din orice. A doua zi, m-am trezit impacata. Voi incerca, nu am ce pierde. Oricum am pierdut destul cu atatea framantari si nevrotisme. Mi-am facut nervi dintr-o multime de pricine, din cauza serviciului, a vremii, a oamenilor de aici, a limbii, a aglomeratiei, a familiei. Sunt o persoana careia ii place controlul si foarte perfectionista in anumite aspecte. As vrea ca totul sa fie asa cum vreau eu si daca e altfel, atunci ma opun cu inversunare. Si imi fac rau singura. E timpul sa slabesc fraiele si sa privesc lucrurile dintr-un alt unghi. Si sa sa nu mai fiu meteo-dependenta. :)
Si ca sa inchei in pasi de toamna, voi insira in continuare cateva versuri de M. Eminescu pe care le-am regasit azi pe net (unde in alta parte?).
" Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri,
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.''
Cata frumusete!

Olanda vazuta de pe ape!

Olanda e tara apelor, peste tot unde te uiti in jur vezi numai apa sub toate formele: balti, canale, rauri, mare. Exista si o Delta: de Biesbos, o rezervatie naturala - cea mai mare din Olanda, paradis al pasarilor si plantelor. Incepand din 1995 exista o colaborare intre Biesbos si Delta Dunarii (amandoua delte de apa dulce in care se revarsa rauri importante: Maas si Dunarea). Colaborarea vizeza probleme de administratie, educatie si recreatie. O sa ma interesez mai in detaliu.
Dar sa revin la imaginile de mai sus, ele sunt facute in satucul vecin cu al meu Rijsoord. In fiecare dimineata aproape, in drum spre servici, trec prin acest satuc si nu pot sa nu admir moara care se vede in departare. Este un satuc idilic, cu case frumoase (chiar prea frumoase), cu o "casa de ceai" - denumire romantica a unei gradini de vara unde lumea vine sa joace mini-golf, bowling, sa ia o gustare sau sa inchirieze barci si hidrobiciclete. Dar din respect pentru mediu, barcile sunt barci soptitoare. Ce inseamna asta? Sunt prevazute adica cu un motor care este actionat electric de un acumulator si ca urmare te poti bucura in liniste de plimbarea cu barca fara sa trebuiasca sa respiri particule de motorina sau benzina.
Dar mai presus de toate, atunci cand trec prin Rijsoord, sunt vrajita de intinderea magica a apei, de o parte si de alta a soselei. Iarna se transforma intr-un imens patinoar pentru mici si mari, decorat cu stegulete si luminite pe portiunea in care patinatul e permis si de-abia astepti sa pleci de la servici cu gandul la patinele care te asteapta in geanta si la paharul cu ceai fierbinte.  

Casuta mea, straduta mea, gradinuta mea!

Au trecut trei ani de cand am facut aceste poze, dar pentru ca nu m-am apucat mai demult de postat pe blog, trebuie sa recuperez timpul pierdut. Ca chestie generala, sa stiti ca aici in Olanda se vorbeste mai mult cu diminutive: casuta, mancarica, plimbarica. De aici si titlul de mai sus. Si acum pozele!
Ziceam nu mai departe de ziua de ieri ca nu eram hotarata daca voi face cunoscut prietenilor si cunoscutilor faptul ca imi astern impresiile in lumea virtuala. Trebuie sa spun ca am preluat ideea blogului de la o prietena care isi usureaza in asa fel comunicarea (tot de la distanta) cu cei dragi. Si recunosc ca ideea e grozava. Pana acum am fost activa sau mai putin activa pe hi5, yahoo, picasa, facebook. Am pus poze pe aceste domenii virtuale, am chatuit, am cautat fosti colegi, in fine cam tot ce se poate face. Dar gandurile nu mi le-am publicat. Si asa mi se pare cel mai usor, pentru ca si cerintele sunt mari si nu mai fac fata. Nu am timp sa scriu la toata lumea. Asa ca dragi prieteni, va astept sa sariti si voi cu blogul personal!

Sa incepem cu inceputul. Care inceput? Sau unde incepe si unde se sfarseste?

Sa incep prin a scrie despre Mov. Este culoarea mea preferata si de aceea voi folosi mult mov pentru a-mi scrie impresiile. Visez de mult sa scriu, scriu de fapt in fiecare seara inainte de a ma culca, dar nu pe hartie, imi place sa astern cuvinte pe hartia nevazuta a imaginarului, din pacate nu pot reciti gandurile a doua zi pentru a ma bucura de ele. Avantajul este ca nu ma blochez niciodata cum se intampla cand te afli in fata foii albe de hartie. Sunt de trei ani in Olanda si cred ca deja am cam inceput sa uit cuvinte, exprimarea nu mai este asa fluenta, imi vine greu sa traduc unele cuvinte dintr-o limba in alta. Iar unele cuvinte sunt de netradus. Din Lupta intre cele doua limbi, nu stiu care va iesi intr-un final invingatoare, cert este ca e foarte greu sa traiesti traducand mereu cuvinte, si asta nici macar pentru a-ti castiga existenta. 
Acest blog este mai mult pentru mine. Cel putin la inceput. Nu stiu ce voi scrie aici, povesti, aventuri, retete, nazbatii copilaresti, sau doar vorbe. Vorbe in vant. Nici nu promit ca voi fi constanta, ca voi posta mereu sau doar din ani in Paste. Poate voi scrie timp de un an pe blog, fara ca nimeni sa stie, sau poate voi simti dorinta sa il impart si cu altii. Apropo, Dragii mei, daca vedeti greseli, va rog semnalati-le. Sa nu se spuna, uite asta nici nu mai stie romana.  
De ce scriu de fapt, uite asa, pentru ca orice as face seara, tot in fata calculatorului ma regasesc unde stau pana noaptea tarziu, fara a face ceva anume. As putea numi calculatorul un hobby de al meu. Pe langa nu multe altele. O sa vorbesc mai tarziu despre ele. In fine ar trebui sa fac o prezentare mai scurta, ca altfel se plictiseste lumea si cu criza asta de timp si nu numai ... nu ajungem departe. Va trebui in curand sa va platesc ca sa imi cititi prostiile. Sau poate ma apuc eu si citesc prostiile altora, numai pe bani sa fie ... E o gluma, v-ati prins!
Si deci spuneam ca sunt de trei ani in Olanda cu tot cu sot si copii. Ei si ce e interesant in asta? Sunt atatia care sunt plecati. Ani in care mi-am vazut prietenii si familia foarte putin sau chiar deloc, in care a trebui sa imi sucesc mintile incercand sa inteleg o noua societate, cultura si civilizatie. Uneori te simti rupt de toate, pentru ca nu mai stii ce se petrece in tara ta, dar nici in tara adoptiva. Pentru ca nu intelegi limba pe deplin, nu cunosti istoria, nu pricepi umorul si habar nu ai de personalitatile marcante ale istoriei lor. Asa e, ma simt pe din afara (oare cum se scrie corect" separat sau intr-un cuvant?). Oare as putea sa ma simt vreodata pe dinauntru? :) Ca o extraterestra, o martiana de culoare bineinteles verde care a aterizat in cea mai verde tara din Europa (asta multumita ploilor care nu se lasa asteptate prea mult). Cam greu de explicat, numai cine traieste pe propria piele poate ca ma intelege.
Ideea nu e ca sa ma plang, ca vai ce rau mi-e aici. Dimpotriva in tara mea natala nu m-as mai intoarce. Ideea e ca prin acest blog sa ii infomez pe cei de acasa depre mine, sa pun poze, adica sa va tin la curent dragi prieteni si ca un bonus pentru mine, sa exersez limba romana. Mi se pare ca trebuie sa inchei aici primul episod, vad ca apetitul nu m-a lasat si inca sunt dornica sa povestesc. Ideea ar fi insa nu ca sa ma las de servici ca sa pot avea timp sa scriu ci sa gasesc un echilibru. In fine, dar poate daca maine ma plicitsesc la servici, pot sa scriu si pe blog chestia asta, ca sa stie toti. In zilele urmatoare voi pune niste poze. Va pup si mi-e dor de voi. Va iubesc in MOV.