Weekend

Salutari la inceput de saptamana. Sunt multumita ca a trecut weekendul si in sfarsit am reusit sa merg la shopping. Eram asa de frustrata ca nu reuseam niciodata. Recunosc ca am beneficiat de ajutor si am reusit sa le pacalesc pe fete. Prin centru (in Dordrecht) le puteti vedea pe Alba ca Zapada, Mica Sirena, Aladin, Jasmine si piticul cu limonada. In pofida vremii nabadaioase, mi-am luat inima in dinti si m-am aruncat in masina spre inima targului. Samabata pe la pranz. Era o aglomeratie de nedescris. Lipsa locurilor de parcare. Am asteptat 20 minute ca sa pot intra intr-un garaj. Dar in fine, am ajuns si in centru, unde se tinea si piata saptamanala. Fetele au tabarat pe mine, unde e alba ca zapada, unde e mica sirena? Am dat rotocoale pietii, pana intr-un final am vazut un cort pneumatic plin de copii. Aha, acolo tb sa fie. Toate personajele povestii erau intr-adevar. Cel mai frumos era ca in spate era chiar un magazin cu haine de copii, si in timp ce fetele se uitau pe geam cum mica sirena facea baloane, eu am putut sa le aleg cateva hainute. Haios a fost, ca la un moment dat se plimba Alba ca Zapada pe acolo cu un cos plin de mere, fetele au primit cate un mar de la ea iar cea mica a venit imediat sa imi spuna ca ea nu vrea marul, ca poate e vrajit. Cam asta a fost sambata, duminica a fost iar zi de shopping, dar pt mine. Mi-am ales niste cizme inalte cu blana sa nu mai sufar de frig si iarna asta. Si apoi cu pusculita goala, am mai stat putin la terasa sa ne bucuram de minunea de soare care se juca dea v-ati ascunselea. Apoi fuga la aniversare, iar seara mi-am facut de cap intr-un tapas bar.
Astept sa treaca sapt sa pot pleca in mini vacanta, sa ma relaxez si sa citesc.  

La Multi Ani OANA!

Oana, iti urez si pe aceasta cale La Multi Ani din suflet, tot ce iti doresti, toate bucuriile din lume sa le traiesti si toate visurile sa ti se implineasca. Pacat ca esti atat de departe si nu putem sarbatori. Poate la anul.

Pupici multi

Travie McCoy: Billionaire ft. Bruno Mars (LIVE ACOUSTIC)

Ma trezesc tot mai des dimineata cu acest refren in cap, oare de ce? Sa imi pice asa o caruta de bani din cer, sa nu mai trebuiasca sa muncesc pentru altii. Sa fiu libera sa incerc ceva pe cont propriu, sa calatoresc in toata lumea pe yahtul personal, sa duc o viata asa cum ar spune italienii a la ''bel far niente''. Hm, cred ca sub sub influenta cartii pe care o citesc acum, sau poate o fi vreun semn prevestitor. Cati oameni pe lumea asta nu se trezesc oare cu acelesi ganduri dimineata, sa le pice ceva din Cer fara sa trebuiasca sa faca nimic pentru asta. E rusinos? Poate ca da, dar daca da, oare de ce gandim cu totii la fel si ne place sa ne inchipuim ca conducem avionul sau iahtul personal. Oricum, luata la propriu, sansa e foarte mica sa cada norocul tocmai pe capul nostru, si totusi in acelasi cap, aceeasi sansa pare surprinzator de mare. Lozul castigator pare la indemana tuturor, trebuie numai sa completezi niste numere. Ce e asa de greu? Floare la ureche. Visare placuta in continuare!

Weekend

Aproape ca nu m-am putut trezi azi dimineata, atat eram de secata de puteri. As numi-o coma de weekend. Dupa o saptamana de lucru ma simt de parca ar fi trecut trenul peste mine. Fiica-mea s-a trezit de la 6, ii cazuse plapuma pe jos si a inceput sa planga, apoi nu a mai putut adormi. Eu am ramas in pat pana la 11 si m-am umplut de somn. Cand am ridicat jaluzelele, minune mare: razele soarelui s-au rostogolit in camera orbindu-ma. Parca s-a facut lumina in sat, dupa cum se spune, dupa atatea zile ploicioase.
Ziua si-a urmat cursul cu obisnuitele cumparaturi de weekend facute nu de mine ci de sot, si intrebarea fireasca '' ce facem azi''?. Pe la 2 am plecat la drum avand in minte cateva idei despre unde am putea merge. Ne-am oprit intai la o fabrica de paine, unde era zi deschisa. Lumea se ingramadea la portile unitatii atrasa de baloane si de mirosul de paine cald. Am primit explicatii despre facerea painii in timpurile moderne si nu numai. Tot in cadrul aceleasi unitati se mai dadeau demonstratii pe viu despre cum se face o pizza gustoasa iar intr-un alt colt puteai face cunostinta cu creatorul / producatorul unor bomboane de ciocolata" "Choco L'amore''! Doamne cat de bine suna. Dragostea mea pentru ciocolata este enorma, chiar si de la distanta se pastreaza tot vie si pura. M-am hotarat sa ma abtin de data asta si sa aman dorinta pentru perioada sarbatorilor. Aveau chiar si o sticla de sampanie, in dimensiunea reala, toata de ciocolata, asezata frumos intr-o cutie de lemn. CE cadou superb, sa te imbeti cu ciocolata!!! Pentru copii mai exista o atractie, decorarea unui mini tarte cu frisca si briz brizuri. Incantati ca ne-au dat tarta la pachet, de fapt doua, cate una de caciula, de copil, am plecat mai departe la urmatorul punct de atractie. Acesta era de fapt un magazin de pantofi care anunta ceva reduceri in acest weekend cu ocazia festivalului portului. Dar dat fiind faptul ca era festival, totul era incercuit si nu am putut patrunde cu masina, asa ca am lasat-o balta. O sa ma uit pe site-ul lor sa vad ce am ratat.
Mai aveam pe lista un ultim punct: un club de baschet unde joaca nepoata-mea si-a sarbatorit azi 25 ani de la infiintare. Ocazie cu care au organizat un fel de serbare campeneasca. Pentru copii erau suficiente distractii, saltele de sarit, casute, aruncat cu mingea la cos precum si diverse jocuri din batrani cu obiecte de lemn. Pentru mine astfel de ocazii sunt doar un mod de a petrece timpul stand si cascand ochii la oameni pe care nu ii cunosc (cu exceptia catorva membri pe care i-am intalnit la ocazii de familie), ascultandu-i cum sporovaiesc neincetat, pe diferite voci si tonalitati.  Nu pot decat sa asemui toata vorbaria aia cu zumzetul unui roi de albine care vine si pleaca si iar vine. Singurul lucru la care ma gandeam era cand oare vor incepe sa serveasca mancarea aia de fast-food ca sa pot in sfarsit sa plec acasa. Cu tot soarele de afara imi cam inghetase fundul pe piatra cea rece. In sfarsit minunea s-a produs, pe masa s-au insiruit hamburgherii, crenvurstii si frigaruile de pui, painicile si sosurile. Am mai jucat un joc de fotbal la aparat si apoi satisfacuti, am plecat spre casa. 
Maine e inca o zi de weekend, zi importanta de fotbal (joaca Ajax cu Feynoord - 2 vesnici rivali) si zi de vizita si gratar la niste  fosti colegi de studiu ai lui Ruben, oameni pe care nu i-am mai vazut de vreo 2 ani. Dar se pare ca aici in Olanda nu e asa o problema, conteaza doar sa continui sa te vezi, chiar daca intalnirile nu se produc des si cu regularitate.
Cam atat pentru azi, ma gandesc sa scriu in zilele ce urmeaza despre nenumaratele lucruri care aici sunt diferite fata de Romania. V-am PUPAT!     

Suflet de toamna sau de la MOV la GRI

Imi amintesc timpurile cand eram la scoala in clasele I-VIII. A trecut ceva vreme de atunci dar tot mai reusesc sa ma vad asa cum eram atunci, un copil timid, retras, constiincios. Mai ales in ceea ce priveste scoala. Si la scoala aveam ora de compunere, ora de chin pentru mine. Tema de casa: scrieti despre iarna, de exemplu. Doamne ce greu imi era. Imi lua ore intregi pana sa pot scrie o introducere, un cuprins si o incheiere. Cand m-am mai marit un pic, m-am mai desteptat si mi-am scos citate despre fiecare anotimp in parte despre care trebuia sa scriu. Si in fiecare an tema se repeta bineinteles si atunci nu trebuia decat sa scot caietul de anul trecut si sa recopiez compunerea, facand doar schimbari minuscule. Compunerea cu tema iarna incepea cam asa: ''Iarna. Copaci de zahar, camp de cristal, iaz de oglinda ...etc''. Mai mult nu puteam sa imi imaginez.
Weekend-ul trecut mi-as fi dorit sa scriu cateva randuri, dar nu imi venea in minte decat un singur refren: ''Ploua''. Sau: ''Ploua marunt si neincetat''. Sau ''Imi ploua in suflet''. Cum sa scap de aceste cuvinte posomorate, bacoviene, de unde sa gasesc resursele sa dau o nota vesela mesajului meu? Oricat as fi incercat, ma afundam din ce in ce mai mult si la fel ca in anii de scoala, ma invarteam in jurul acelorasi cuvinte. Pana la un moment dat cand, paharul s-a umplut si s-a revarsat. Ploaia de afara s-a transformat in lacrimi. Lacrimi de neputinta, de plictiseala, de gol. Am avut atunci norocul sa dau peste persoana potrivita. Mi-a spus asa: sa pun gandurile rele pe o hartie si apoi sa distrug hartia. Sau sa imi imaginez ca sunt intr-un cocon si ca nimic nu ma poate atinge. Sa imi caut linistea in lucruri simple, sa creez structura, sa nu mai mai crispez din orice. A doua zi, m-am trezit impacata. Voi incerca, nu am ce pierde. Oricum am pierdut destul cu atatea framantari si nevrotisme. Mi-am facut nervi dintr-o multime de pricine, din cauza serviciului, a vremii, a oamenilor de aici, a limbii, a aglomeratiei, a familiei. Sunt o persoana careia ii place controlul si foarte perfectionista in anumite aspecte. As vrea ca totul sa fie asa cum vreau eu si daca e altfel, atunci ma opun cu inversunare. Si imi fac rau singura. E timpul sa slabesc fraiele si sa privesc lucrurile dintr-un alt unghi. Si sa sa nu mai fiu meteo-dependenta. :)
Si ca sa inchei in pasi de toamna, voi insira in continuare cateva versuri de M. Eminescu pe care le-am regasit azi pe net (unde in alta parte?).
" Afara-i toamna, frunza-mprastiata,
iar vantul zvarle-n geamuri grele picuri,
Si tu citesti scrisori din roase plicuri
Si intr-un ceas gandesti la viata toata.''
Cata frumusete!

Olanda vazuta de pe ape!

Olanda e tara apelor, peste tot unde te uiti in jur vezi numai apa sub toate formele: balti, canale, rauri, mare. Exista si o Delta: de Biesbos, o rezervatie naturala - cea mai mare din Olanda, paradis al pasarilor si plantelor. Incepand din 1995 exista o colaborare intre Biesbos si Delta Dunarii (amandoua delte de apa dulce in care se revarsa rauri importante: Maas si Dunarea). Colaborarea vizeza probleme de administratie, educatie si recreatie. O sa ma interesez mai in detaliu.
Dar sa revin la imaginile de mai sus, ele sunt facute in satucul vecin cu al meu Rijsoord. In fiecare dimineata aproape, in drum spre servici, trec prin acest satuc si nu pot sa nu admir moara care se vede in departare. Este un satuc idilic, cu case frumoase (chiar prea frumoase), cu o "casa de ceai" - denumire romantica a unei gradini de vara unde lumea vine sa joace mini-golf, bowling, sa ia o gustare sau sa inchirieze barci si hidrobiciclete. Dar din respect pentru mediu, barcile sunt barci soptitoare. Ce inseamna asta? Sunt prevazute adica cu un motor care este actionat electric de un acumulator si ca urmare te poti bucura in liniste de plimbarea cu barca fara sa trebuiasca sa respiri particule de motorina sau benzina.
Dar mai presus de toate, atunci cand trec prin Rijsoord, sunt vrajita de intinderea magica a apei, de o parte si de alta a soselei. Iarna se transforma intr-un imens patinoar pentru mici si mari, decorat cu stegulete si luminite pe portiunea in care patinatul e permis si de-abia astepti sa pleci de la servici cu gandul la patinele care te asteapta in geanta si la paharul cu ceai fierbinte.  

Casuta mea, straduta mea, gradinuta mea!

Au trecut trei ani de cand am facut aceste poze, dar pentru ca nu m-am apucat mai demult de postat pe blog, trebuie sa recuperez timpul pierdut. Ca chestie generala, sa stiti ca aici in Olanda se vorbeste mai mult cu diminutive: casuta, mancarica, plimbarica. De aici si titlul de mai sus. Si acum pozele!
Ziceam nu mai departe de ziua de ieri ca nu eram hotarata daca voi face cunoscut prietenilor si cunoscutilor faptul ca imi astern impresiile in lumea virtuala. Trebuie sa spun ca am preluat ideea blogului de la o prietena care isi usureaza in asa fel comunicarea (tot de la distanta) cu cei dragi. Si recunosc ca ideea e grozava. Pana acum am fost activa sau mai putin activa pe hi5, yahoo, picasa, facebook. Am pus poze pe aceste domenii virtuale, am chatuit, am cautat fosti colegi, in fine cam tot ce se poate face. Dar gandurile nu mi le-am publicat. Si asa mi se pare cel mai usor, pentru ca si cerintele sunt mari si nu mai fac fata. Nu am timp sa scriu la toata lumea. Asa ca dragi prieteni, va astept sa sariti si voi cu blogul personal!

Sa incepem cu inceputul. Care inceput? Sau unde incepe si unde se sfarseste?

Sa incep prin a scrie despre Mov. Este culoarea mea preferata si de aceea voi folosi mult mov pentru a-mi scrie impresiile. Visez de mult sa scriu, scriu de fapt in fiecare seara inainte de a ma culca, dar nu pe hartie, imi place sa astern cuvinte pe hartia nevazuta a imaginarului, din pacate nu pot reciti gandurile a doua zi pentru a ma bucura de ele. Avantajul este ca nu ma blochez niciodata cum se intampla cand te afli in fata foii albe de hartie. Sunt de trei ani in Olanda si cred ca deja am cam inceput sa uit cuvinte, exprimarea nu mai este asa fluenta, imi vine greu sa traduc unele cuvinte dintr-o limba in alta. Iar unele cuvinte sunt de netradus. Din Lupta intre cele doua limbi, nu stiu care va iesi intr-un final invingatoare, cert este ca e foarte greu sa traiesti traducand mereu cuvinte, si asta nici macar pentru a-ti castiga existenta. 
Acest blog este mai mult pentru mine. Cel putin la inceput. Nu stiu ce voi scrie aici, povesti, aventuri, retete, nazbatii copilaresti, sau doar vorbe. Vorbe in vant. Nici nu promit ca voi fi constanta, ca voi posta mereu sau doar din ani in Paste. Poate voi scrie timp de un an pe blog, fara ca nimeni sa stie, sau poate voi simti dorinta sa il impart si cu altii. Apropo, Dragii mei, daca vedeti greseli, va rog semnalati-le. Sa nu se spuna, uite asta nici nu mai stie romana.  
De ce scriu de fapt, uite asa, pentru ca orice as face seara, tot in fata calculatorului ma regasesc unde stau pana noaptea tarziu, fara a face ceva anume. As putea numi calculatorul un hobby de al meu. Pe langa nu multe altele. O sa vorbesc mai tarziu despre ele. In fine ar trebui sa fac o prezentare mai scurta, ca altfel se plictiseste lumea si cu criza asta de timp si nu numai ... nu ajungem departe. Va trebui in curand sa va platesc ca sa imi cititi prostiile. Sau poate ma apuc eu si citesc prostiile altora, numai pe bani sa fie ... E o gluma, v-ati prins!
Si deci spuneam ca sunt de trei ani in Olanda cu tot cu sot si copii. Ei si ce e interesant in asta? Sunt atatia care sunt plecati. Ani in care mi-am vazut prietenii si familia foarte putin sau chiar deloc, in care a trebui sa imi sucesc mintile incercand sa inteleg o noua societate, cultura si civilizatie. Uneori te simti rupt de toate, pentru ca nu mai stii ce se petrece in tara ta, dar nici in tara adoptiva. Pentru ca nu intelegi limba pe deplin, nu cunosti istoria, nu pricepi umorul si habar nu ai de personalitatile marcante ale istoriei lor. Asa e, ma simt pe din afara (oare cum se scrie corect" separat sau intr-un cuvant?). Oare as putea sa ma simt vreodata pe dinauntru? :) Ca o extraterestra, o martiana de culoare bineinteles verde care a aterizat in cea mai verde tara din Europa (asta multumita ploilor care nu se lasa asteptate prea mult). Cam greu de explicat, numai cine traieste pe propria piele poate ca ma intelege.
Ideea nu e ca sa ma plang, ca vai ce rau mi-e aici. Dimpotriva in tara mea natala nu m-as mai intoarce. Ideea e ca prin acest blog sa ii infomez pe cei de acasa depre mine, sa pun poze, adica sa va tin la curent dragi prieteni si ca un bonus pentru mine, sa exersez limba romana. Mi se pare ca trebuie sa inchei aici primul episod, vad ca apetitul nu m-a lasat si inca sunt dornica sa povestesc. Ideea ar fi insa nu ca sa ma las de servici ca sa pot avea timp sa scriu ci sa gasesc un echilibru. In fine, dar poate daca maine ma plicitsesc la servici, pot sa scriu si pe blog chestia asta, ca sa stie toti. In zilele urmatoare voi pune niste poze. Va pup si mi-e dor de voi. Va iubesc in MOV.