Weekend

Aproape ca nu m-am putut trezi azi dimineata, atat eram de secata de puteri. As numi-o coma de weekend. Dupa o saptamana de lucru ma simt de parca ar fi trecut trenul peste mine. Fiica-mea s-a trezit de la 6, ii cazuse plapuma pe jos si a inceput sa planga, apoi nu a mai putut adormi. Eu am ramas in pat pana la 11 si m-am umplut de somn. Cand am ridicat jaluzelele, minune mare: razele soarelui s-au rostogolit in camera orbindu-ma. Parca s-a facut lumina in sat, dupa cum se spune, dupa atatea zile ploicioase.
Ziua si-a urmat cursul cu obisnuitele cumparaturi de weekend facute nu de mine ci de sot, si intrebarea fireasca '' ce facem azi''?. Pe la 2 am plecat la drum avand in minte cateva idei despre unde am putea merge. Ne-am oprit intai la o fabrica de paine, unde era zi deschisa. Lumea se ingramadea la portile unitatii atrasa de baloane si de mirosul de paine cald. Am primit explicatii despre facerea painii in timpurile moderne si nu numai. Tot in cadrul aceleasi unitati se mai dadeau demonstratii pe viu despre cum se face o pizza gustoasa iar intr-un alt colt puteai face cunostinta cu creatorul / producatorul unor bomboane de ciocolata" "Choco L'amore''! Doamne cat de bine suna. Dragostea mea pentru ciocolata este enorma, chiar si de la distanta se pastreaza tot vie si pura. M-am hotarat sa ma abtin de data asta si sa aman dorinta pentru perioada sarbatorilor. Aveau chiar si o sticla de sampanie, in dimensiunea reala, toata de ciocolata, asezata frumos intr-o cutie de lemn. CE cadou superb, sa te imbeti cu ciocolata!!! Pentru copii mai exista o atractie, decorarea unui mini tarte cu frisca si briz brizuri. Incantati ca ne-au dat tarta la pachet, de fapt doua, cate una de caciula, de copil, am plecat mai departe la urmatorul punct de atractie. Acesta era de fapt un magazin de pantofi care anunta ceva reduceri in acest weekend cu ocazia festivalului portului. Dar dat fiind faptul ca era festival, totul era incercuit si nu am putut patrunde cu masina, asa ca am lasat-o balta. O sa ma uit pe site-ul lor sa vad ce am ratat.
Mai aveam pe lista un ultim punct: un club de baschet unde joaca nepoata-mea si-a sarbatorit azi 25 ani de la infiintare. Ocazie cu care au organizat un fel de serbare campeneasca. Pentru copii erau suficiente distractii, saltele de sarit, casute, aruncat cu mingea la cos precum si diverse jocuri din batrani cu obiecte de lemn. Pentru mine astfel de ocazii sunt doar un mod de a petrece timpul stand si cascand ochii la oameni pe care nu ii cunosc (cu exceptia catorva membri pe care i-am intalnit la ocazii de familie), ascultandu-i cum sporovaiesc neincetat, pe diferite voci si tonalitati.  Nu pot decat sa asemui toata vorbaria aia cu zumzetul unui roi de albine care vine si pleaca si iar vine. Singurul lucru la care ma gandeam era cand oare vor incepe sa serveasca mancarea aia de fast-food ca sa pot in sfarsit sa plec acasa. Cu tot soarele de afara imi cam inghetase fundul pe piatra cea rece. In sfarsit minunea s-a produs, pe masa s-au insiruit hamburgherii, crenvurstii si frigaruile de pui, painicile si sosurile. Am mai jucat un joc de fotbal la aparat si apoi satisfacuti, am plecat spre casa. 
Maine e inca o zi de weekend, zi importanta de fotbal (joaca Ajax cu Feynoord - 2 vesnici rivali) si zi de vizita si gratar la niste  fosti colegi de studiu ai lui Ruben, oameni pe care nu i-am mai vazut de vreo 2 ani. Dar se pare ca aici in Olanda nu e asa o problema, conteaza doar sa continui sa te vezi, chiar daca intalnirile nu se produc des si cu regularitate.
Cam atat pentru azi, ma gandesc sa scriu in zilele ce urmeaza despre nenumaratele lucruri care aici sunt diferite fata de Romania. V-am PUPAT!