luni, 16 aprilie 2012
sâmbătă, 14 aprilie 2012
Noi femeile...Fii blanda cu tine insuti!
Am citit azi un articol care m-a pus pe ganduri. Un articol foarte bun si de aceea demn de mentionat despre compasiunea de sine pe care ar trebui sa o dezvoltam noi ca oameni. Ca femei, vrem cu toatele sa aratam bine, sa avem succes, sa fim inteligente si frumoase. Si daca nu reusim, atunci ne invinuim aprig.
Psiholoaga americana Kristin Neff arata in studiul ei ca compasiunea de sine este la fel de importanta ca si compasiunea pe care o aratam altor persoane si ca este un adevarat mijloc de combatere a sentimentelor depresive si a temerilor de orice fel. Este frapant cat de greu ne vine sa ne vorbim noua insine cu compasiune in timp ce acest lucru devine foarte usor cand ne adresam unui cunoscut care trece printr-o perioada grea. ''Pe nimeni nu tratam mai rau in lumea asta decat pe noi insine'' afirma Kristin.
Ea demonstreaza ca exista o conexiune stransa intre critica de sine si depresie. Mai mult, aceasta este una dintre principalele cauze ale depresiei. Manifestari extreme ale criticii de sine sunt autodistrugerea si intr-un final sinuciderea. Manifestata intr-o forma mai usoara, autocritica poate da nastere unor sentimente de pesimism, tristete si lipsa increderii in propria persoana.
De unde provine autocritica? ''Persoanele ale caror parinti nu fac altceva decat sa-i critice sunt cei mai predispusi. In cultura noastra se presupune ca este bine sa fii critic cu tine insuti. E aproape la fel cu modul in care erau tratati copiii cu cateva decenii in urma: singurul mod prin care copilul invata ceva este in urma pedepsei. In ceea ce priveste cresterea copiilor, optica s-a schimbat si totusi nu si felul in care ne privim pe noi insine in mod critic. Insa a te pedepsi pe tine insuti e la fel de inficient ca atunci cand bati un copil'' mai spune Kristin. ''Apar sentimente de depresie si tristete. In acest fel nu iti ajuti copilul; si catusi de putin pe tine insuti atunci cand iti aduci invinuiri''.
Dar daca nu suntem din cand in cand severi cu noi insine, atunci nu vom realiza niciodata nimic, ar putea spune unii. Insa psiholoaga americana ii contrazice: ''In urma studiilor a rezultat ca oamenii care sunt mai ingaduitori cu sine insusi, fac mai multe incercari atunci cand vor sa realizeze ceva''. Autocompasiunea este deci motivanta.
De ce este de fapt atat de greu sa nu fim atat de critici cu noi insine? ''Pentru ca'', spune Kristin, ''in lumea vestica se pune foarte mult accent pe a fi special si deasupra mediei. Cerintele din ziua de azi sunt foarte ridicate incat uitam ca lucrurile obisnuite cum ar fi faptul ca traim si ca putem vorbi, ca avem un serviciu sau o familie, nu ne mai bucura, desi tocmai aceste lucruri ne aduc cea mai mare bucurie. Ne-am invatat in schimb sa cautam aspectele pozitive din viata noastra in acele lucruri in care suntem mai buni decat alte persoane. Pe acest lucru se bazeaza si increderea de sine''.
Si care este diferenta intre increderea de sine si autocompasiune? '' Diferenta este ca autocompasiunea se refera la relatia pe care o ai cu tine insuti iar increderea de sine se refera la cum te judeci pe tine insuti. Increderea de sine e ridicata atunci cand prestatiile sunt la nivelul asteptarilor, deci are legatura cu a te simti bine in privinta aspectelor pozitive din viata. Autocompasiunea se refera la cat de multa intelegere are cineva pentru sine insusi atunci cand e vorba de nereusite sau punctele slabe.
Ca o concluzie, spune autoarea, ''autocompasiunea este chair mai buna decat increderea in sine pentru ca aduce cu sine la fel de multe avantaje psihologice si are mai putine efecte negative''. Printre efectele negative, autoarea mentioneaza trasaturile narcisistice si tendinta de a pune pe cineva intr-o lumina proasta numai pentru a ne simti mai bine.
DE RETINUT: Autocomapasiunea se refera mai mult la ceea ce ne leaga de semenii nostri, la felurile in care suntem egali cu ceilalti decat la ceea ce ne diferentiaza fata de ceilalti. Acest aspect se numeste <<common humanity>>: suntem legati unii de altii pentru ca intampinam cu totii greutati si suntem imperfecti.
Si in final, un mesaj in prag de Paste ortodox: gaseste cea mai buna prietena in tine insuti :)
Psiholoaga americana Kristin Neff arata in studiul ei ca compasiunea de sine este la fel de importanta ca si compasiunea pe care o aratam altor persoane si ca este un adevarat mijloc de combatere a sentimentelor depresive si a temerilor de orice fel. Este frapant cat de greu ne vine sa ne vorbim noua insine cu compasiune in timp ce acest lucru devine foarte usor cand ne adresam unui cunoscut care trece printr-o perioada grea. ''Pe nimeni nu tratam mai rau in lumea asta decat pe noi insine'' afirma Kristin.
Ea demonstreaza ca exista o conexiune stransa intre critica de sine si depresie. Mai mult, aceasta este una dintre principalele cauze ale depresiei. Manifestari extreme ale criticii de sine sunt autodistrugerea si intr-un final sinuciderea. Manifestata intr-o forma mai usoara, autocritica poate da nastere unor sentimente de pesimism, tristete si lipsa increderii in propria persoana.
De unde provine autocritica? ''Persoanele ale caror parinti nu fac altceva decat sa-i critice sunt cei mai predispusi. In cultura noastra se presupune ca este bine sa fii critic cu tine insuti. E aproape la fel cu modul in care erau tratati copiii cu cateva decenii in urma: singurul mod prin care copilul invata ceva este in urma pedepsei. In ceea ce priveste cresterea copiilor, optica s-a schimbat si totusi nu si felul in care ne privim pe noi insine in mod critic. Insa a te pedepsi pe tine insuti e la fel de inficient ca atunci cand bati un copil'' mai spune Kristin. ''Apar sentimente de depresie si tristete. In acest fel nu iti ajuti copilul; si catusi de putin pe tine insuti atunci cand iti aduci invinuiri''.
Dar daca nu suntem din cand in cand severi cu noi insine, atunci nu vom realiza niciodata nimic, ar putea spune unii. Insa psiholoaga americana ii contrazice: ''In urma studiilor a rezultat ca oamenii care sunt mai ingaduitori cu sine insusi, fac mai multe incercari atunci cand vor sa realizeze ceva''. Autocompasiunea este deci motivanta.
De ce este de fapt atat de greu sa nu fim atat de critici cu noi insine? ''Pentru ca'', spune Kristin, ''in lumea vestica se pune foarte mult accent pe a fi special si deasupra mediei. Cerintele din ziua de azi sunt foarte ridicate incat uitam ca lucrurile obisnuite cum ar fi faptul ca traim si ca putem vorbi, ca avem un serviciu sau o familie, nu ne mai bucura, desi tocmai aceste lucruri ne aduc cea mai mare bucurie. Ne-am invatat in schimb sa cautam aspectele pozitive din viata noastra in acele lucruri in care suntem mai buni decat alte persoane. Pe acest lucru se bazeaza si increderea de sine''.
Si care este diferenta intre increderea de sine si autocompasiune? '' Diferenta este ca autocompasiunea se refera la relatia pe care o ai cu tine insuti iar increderea de sine se refera la cum te judeci pe tine insuti. Increderea de sine e ridicata atunci cand prestatiile sunt la nivelul asteptarilor, deci are legatura cu a te simti bine in privinta aspectelor pozitive din viata. Autocompasiunea se refera la cat de multa intelegere are cineva pentru sine insusi atunci cand e vorba de nereusite sau punctele slabe.
Ca o concluzie, spune autoarea, ''autocompasiunea este chair mai buna decat increderea in sine pentru ca aduce cu sine la fel de multe avantaje psihologice si are mai putine efecte negative''. Printre efectele negative, autoarea mentioneaza trasaturile narcisistice si tendinta de a pune pe cineva intr-o lumina proasta numai pentru a ne simti mai bine.
DE RETINUT: Autocomapasiunea se refera mai mult la ceea ce ne leaga de semenii nostri, la felurile in care suntem egali cu ceilalti decat la ceea ce ne diferentiaza fata de ceilalti. Acest aspect se numeste <<common humanity>>: suntem legati unii de altii pentru ca intampinam cu totii greutati si suntem imperfecti.
Si in final, un mesaj in prag de Paste ortodox: gaseste cea mai buna prietena in tine insuti :)
miercuri, 29 februarie 2012
Martisorul, sarut al primaverii romanesti
1 MARTIE: Cand eram copil si venea luna martie, rasuflam usurata. In sfarsit, am scapat de baba iarna, e timpul sa ne dam jos cojoacele. Cat de mult uram ca trebuia sa port pantaloni pe sub fusta toata iarna, uneori chiar si doua perechi de pantaloni plus dresurile. Dar cand venea martie, stiam ca mai era putin si scapam de rusinea pantalonilor. Era vremea cand incepeam sa umblu dezgolita cum spunea bunica mea, si eram o victima usoara pentru raceli si virusuri.
Daca imi aduc aminte cat de infofolita am umblat, imi vine sa rad.
Dar oricum, nu asta voiam sa spun, voiam sa vorbesc de martisor. Acest mic sarut al primaverii romanesti, cunoscut numai in tara noastra a carui semnificatie e demult uitata. Caci ce reprezinta el defel? Impletirea firului rosu cu cel alb ar putea reprezenta trecerea de la albul pur zapezii la rosul luminii solare? Soare = lumina, caldura, foc, primavara. Rosu e si culoarea sangelui, simbol al energiei si vitalitatii. Se mai spune ca ar reprezenta uniunea principiilor masculine cu cele feminine, albul reprezentand intelepciunea masculina iar rosul pasiunea feminina. Sau contrastul lumina-intuneric, cald-rece, viata-moarte. Fiecare poet a dat martisorului propria sa interpretare si in concluzie martisorul poate fi explicat in foarte multe feluri cu radacini adanci in folclorul romanesc.
Eu am vazut intotdeauna martisorul ca un simbol purtator de noroc, mai ales daca e asociat cu imaginea anumitor insecte cum e gargarita (preferata mea) si un simbol delicat al naturii care se trezeste la viata.
Oricum, daca vine primavara in Romania, ar fi de dorit sa vina si in Olanda (soare unde esti?), altfel am sa fiu eu prima care inventeaza martisorul aici in Tarile Joase si Ploioase si am sa incep sa vind martisoare la colt de strada ca semn al unei societati multiculturale. Il voi numi: Maartgelukje (noroc de martie).
O primavara plina de vitalitate!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)