Unde e linistea noastra?

Ah, nu pot sa ma abtin sa nu ma intreb: cand va veni si ziua aia sau saptamana aia in care sa nu aud ca in lumea asta s-a intamplat ceva ingrozitor? Ploi, inundatii, atacuri teroriste, tragedii aviatice, revolte de strada, bombe care explodeaza, incendii la fabrici de chimicale, containere de produse chimice care se deverseaza in raurile noastre, trenuri care deraiaza sau care se ciocnesc, cutremure, vulcane care sunt pe cale sa se reactiveze si sa puna in pericol civilizatia europeana, pamanturi care se despica pentru a inghiti vieti omenesti,  mii de morti sau de raniti, panica, disperare sau prevestitori care anunta ca anul care vine aduce sfarsitul lumii. Doamne chiar m-am saturat! Chiar trebuie sa traiesc tot timpul cu frica in san? Cu gandul ca Doamne, ce vor apuca generatille viitoare? Oare nu exista speranta pentru planeta Pamant? Oare anii ne sunt numarati? Oare ne pasc pericolele la tot pasul? Sa ma mai gandesc oare unde sa ma duc in vacanta, mai am curajul asta, parca mai bine as sta acasa. E mai sigur. Si sa-mi cumpar o barca, daca vin apele sa fiu pregatita. Ca de teroristi sau alti nebuni, nu ma pot pune la adapost.
Am mai citit si cartea lui Al Gore. E drept cartea nu e chiar recenta, dar impresioneaza. Oare s-a facut ceva bun intre timp pentru salvarea mediului? Probabil ca nu. Dupa cele spuse acolo, sunt prea multe interese la mijloc ca sa se intreprinde ceva. Lumea s-a mai trezit, suntem acum constienti de pericole, dar procesul ar trebui sa fie rapid si nu taraganat.
Cred ca daca as fi barbat nu m-as uita le televizor decat la fotbal. As face din fotbal lumea mea si restul nu m-ar mai interesa. L-as manca pe paine. M-as afunda in el. Cred ca conteaza ca fiecare sa aiba asa o lume a lui, o lume care sa permita detasarea si uitarea. Oare asta e cheia, sa nu te mai uiti la stiri ca sa nu mai vezi relele lumii sau poate doar sa te inveti cu raul ca atunci cand se intampla ceva bun sa poti aprecia mai bine. Nici eu nu stiu. Stiu doar ca de fiecare data cand deschid ziarul, citesc ceva cutremurator si il traiesc ca atare. Simtitoare si grijulie ca o femeie.
Cam atat.
 

Anul Nou

Jur ca nu am mai avut timp sa scriu, am fost atat de ocupata cu toate pregatirile sfarsitului de An care tot pe nepregatite m-a luat, ca nu am mai avut timp de pierdut la calculator. Plus ca atunci cand scrii, trebuie sa si gandesti ce si despre ce vrei sa scrii, nu e asa usor ca si cum ai bea un pahar de apa. Cere timp si iar timp. Iar timpul este prea scurt pentru oricine in lumea asta moderna.
In primul rand sa zic La Multi Ani tuturor prietenilor si celor dragi, sa purtati speranta mereu in suflet, sa aveti curajul sa credeti in voi insiva, sa va urmati si sa va impliniti visele, sa gasiti calea prin care sa ajungeti la voi insiva!
Multe s-au petrecut de la ultima postare, am fost intr-un oras mare si frumos, plin de lumini multicolore, care forfotea in febra pregatirilor sarbatorilor de iarna. As fi vrut sa postez un titlu de genul "Viata la oras si nu numai" in care sa spun ce bine mi-a fost ca mi-am vazut prietenii, cum as fi rostit vorbe in sir numai ca sa ma aud vorbind romaneste, cum m-am bucurat sa stau in disco pana dimineata devreme si sa bat strazile batrane si pline de gropi ale vechiului centru. Toate acestea trebuia sa le spun la timpul lor, adica atunci cand m-am intors, dar eram poate prea data peste cap. Inca din avion eram cu gandul la sarmale si mamaliga si an avut grija sa il bat la cap si pe colegul de scaun cu poftele mele. Cateodata nu realizezi cat de mult iti lipsesc anumite lucruri.  Intr-un cuvant am vizitat Bucurestiu si mi-a placut, l-am regasit la fel de aglomerat, de atragator, de haotic, de colosal ca altadata, dar totodata plin de farmec. Cel langa care am stat in avion mi-a spus ca spera sa nu fiu dezamagita si sincer nu am fost. Poate pare exagerat, dar mie mi s-au parut si oamenii schimbati in bine, vanzatorii mai amabili, magazinele mai frumoase, limba mai frumoasa, mancarea mai buna. Imi doresc in Noul An sa ma reintorc. Si sa am bineinteles mai mult timp, timp sa vorbesc cu voi pe indelete si nu asa pe fuga, timp sa povestim necazuri si bucurii si vise si sperante.
Indata ce m-am intors acasa, m-au reincercat aceleasi sentimente nesuferite care m-au bantuit in ultimii ani de cand sunt aici: cel mai dureros dintre ele este ca simt parca ca nu ma pot integra in lumea in care traiesc acum, ca sunt o straina. Mi-am pus ca dorinta in Nou An sa incerc sa depasesc aceasta faza si sa nu ma las tarata in mocirla disperarii, ci sa imi caut drumul care sa imi aduca multumirea.
Ce imi mai doresc in nou an: poate un servici nou, timp mai mult pentru sport, pentru citit si pentru filme bune. Si cat mai multe iesiri desigur.
Va pup mult de tot, mi-e DOR de DOR de DOR de ...DOR!