Mini vacanta sau totusi nu?

Vineri ma gandeam asa: uff ce bine, in sfarsit o saptamana de vacanta binemeritata. 4 ore de mers cu masina si ma si vedeam in statiunea montana Willingen din Germania. Asa ca am dat batai la servici, am ramas peste program, am dat instructiuni si am plecat cu indoieli in suflet ca treburile ramase se vor rezolva cu bine.
Am ajuns intr-un sfarsit acasa ca sa gasesc un sot bolnav si dormitand pe canapea. Mi-am zis: o sa treaca. Sambata insa lucrurile s-au inrautatit astfel ca am facut de serviciu la pat cu ceaiuri calde, termometru si paracetamoale. Sambata noaptea a trebuit sa sunam la urgente ca nu era de bine. Diagnosticul s-a pus: bronsita. Asa ca azi toata ziua a bolit incercand sa lupte cu oboseala si febra care cedeaza greu. Spre seara a mai aparut o surpriza: febra a aparut si la alti membri a familiei. Alyssa a dat si ea semne de oboseala, dureri si febra. Momentul comic al serii a fost cand a aparut soacra-mea la usa cu un sac de portocale sa ne dea doza zilnica necesara de vitamine sa ne repunem pe picioare. Gestul l-am apreciat din plin, ca oricum aveam frigiderul gol, asa pregatiti cum eram sa plecam azi la drum. Dar ceea ce mi se pare comic este gandul pana unde merge grija unei mame, de unde isi trage ea credinta ca cu un pahar de suc proaspat de portocale ne vindeca de boala! Daca stiam ca vine, as fi rugat-o sa mai aduca cu ea si alte alimente necesare supravietuirii: niste lapte, cascaval, paine, sunca, masline etc. Poate daca sunam din timp, aranjam si o cina completa: cu o bucatica roza de fripturica, niste cartofi la cuptor, o salata proaspata. Partea proasta e ca nu stie sa gateasca. Toata baza e in socru-miu iar el nu le are cu bucataria rafinata. Si nici cuptor nu are. In fine, orice ar fi fost mai bine decat crenvurstii nostri conservati si plin de E-uri. Ca un lucru e sigur: socru-miu foloseste ingrediente proaspete.
Partea greu de suportat cu soacra-mea a fost e ca nu imi ajunsese ca toata ziua ma facusera fetele terci la cap, mai vine si dumneaei care intra in panica cand afla ca nu am sunat la hotel sa anuntam ca nu venim astazi. Ca ea stie sigur ca aia nu o sa ne retina locurile si ca o sa le vanda la primul amator. I-am spus ca noi sunasem la hotel dar ca nu raspunsese nimeni. Cand a mai auzit si asta, i s-a ridicat parul maciuca in cap si a zis ca asa ceva e inacceptabil, ca orice hotel respectabil are receptia deschisa (nu conteaza ca e duminica seara) si ca trebuie neaparat sa sunam. Socru-miu s-a apucat sa controleze toate hartiile de la biroul de turism si in final nu am scapat si am sunat la un numar de urgenta. Tipa care a raspuns mi-a zis ca cel mai bine sun maine la hotel sa ii anunt. Le-am anuntat celor prezenti vestea care nu a fost primita cu brio, lasatul pe maine nu ne dadea nici o garantie ca mai avem locuri (care sunt de altfel platite in avans de luni de zile). Asta din punctul soacra-mii de vedere. Norocul meu este ca am un sot istet caruia i-a venit ideea salvatoare cu e-mailul. Da, a sarit soacra-mea: e-mail. Du-te si scrie un e-mail ca altfel pierdeti locurile. Zis si facut: acum cred ca putem sta linistiti si ea doarme impacata cu multumirea de sine a unei mame care a facut tot ce poate ca sa puna ordine in lucrurile si in viata altora. Sa stiti ca nu o vorbesc de rau in acest moment, dimpotriva o iubesc pentru doza ei de nebunie-isterico-cronicizata. :)
In fine, cam asta a fost weekendul, asteptam sa vedem maine cum se simt bolnavii si daca putem pleca. Dar daca vom reusi sa schiem, asta ramane de vazut. Macar sa vad zapada ca de ploaia de aici mi s-a urat. Si de stat in casa de asemenea.
PS: se pare chiar ca lucrurile merg mai bine cu bolnavul meu sot, care mi-a cerut supa acum 15 minute; temperatura a cedat de tot si nici somn nu ii mai este, poate urmari chiar o emisune despre (guess what) fotbal ; sa speram ca si copila va fi maine mai bine si cu chef de vacanta ca altfel nu e nici un fun.